Definiţii:

Date cu caracter personal – orice informaţii referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale; 

Prelucrarea datelor cu caracter personal – orice operaţiune sau set de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terţi prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea.

Conform cerinţelor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, modificată şi completată            S.C. SUD-EST SWISS INVEST HOLDING SRL, cu sediul in Timisoara, Piata Unirii nr.5, inregistrată la Oficiul Registrului Comertului sub nr.  J35/3433/2020, avand  CUI                        RO 43338090 are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizaţi despre dumneavoastră, un membru al familiei dumneavoastră ori o altă persoană. Datele sunt colectate în vederea furnizării produselor indicate pe site-ul www.biotaintima.ro precum şi în scop de marketing.  

Sunteţi obligat să furnizaţi datele, acestea fiind necesare operaţiunilor de facturare şi livrare a produselor comandate. Refuzul dvs. determină imposibilitatea livrării bunurilor comandate.

Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator şi nu vor fi comunicate terţilor fără acordul prealabil al dumneavoastră.

Nu vă vom trimite nici un fel de informări, broşuri sau altă formă de publicitate fără acordul dumneavoastră.

Conform Legii nr. 677/2001, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a vă adresa justiţiei. Totodată, aveţi dreptul să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi ştergerea datelor. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată la adresa din Timisoara, Piata Unirii nr.5, ap.16a jud. Timis, prin sau prin  e-mail la: info.biotaintima@gmail.com

De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiţiei. Datele dumneavoastră nu vor fi transferate în străinătate. 

Dacă unele din datele despre dumneavoastră sunt incorecte, vă rugăm să ne informaţi cât mai curând posibil.